Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, este împotriva isterizării societății cu subiecte sensibile precum cele legate de statutul limbii ruse. Liderul Partidului Nostru consideră că această problemă trebuie abordată calm și fără provocări.
„Politicienii iresponsabili atrag din nou societatea moldovenească în „dispute lingvistice”. Cu astfel de conflicte, complet inutile cetățenilor de rând, se alimentează, în mod cinic, tâlharii din politică, care, astfel, nu fac decât să-și atingă scopul de a păstra haosul și ilegalitățile din țară, pentru a evita ieșirea din criza politică și restabilirea ordinii în stat”, a scris Renato Usatîi pe pagina sa oficială de Facebook.
El i-a numit pe cei care speculează pe astfel de subiecte sensibile “provocatori politici”.