Renato Usatîi urmează să se întâlnească astăzi cu Maia Sandu, care l-a telefonat aseară pe liderul Partidului Nostru. Despre aceasta, Renato Usatîi a declarat într-o intervenție LIVE, în care a menționat că în primul rând va dori să afle poziția candidatei PAS față de problemele diasporei și declanșarea alegerilor parlamentare anticipate.
“Dumneaei m-a contactat, dar eu am întrebări, pentru că am făcut promisiuni și oamenii așteaptă să fie îndeplinite. Problema de bază - alegeri parlamentare anticipate. Trebuie să dizolvăm acest “bordel politic”, deoarece Parlamentul este nereprezentativ”, a declarat Renato Usatîi.